Cum sa iti disciplinezi copilul folosind benzi de cauciuc?

Posted by on Aug 6, 2016

În momentele de criză cu copiii probabil vă întrebaţi cum reuşesc alţii să le gestioneze şi care este secretul lor. Ei bine, mai jos  aveţi povestea lui Jackie Ryan Masek, din Pittsburgh, Pennsylvania: “Probabil că vă întrebaţi ce legătură au benzile de cauciuc în disciplinarea copiilor? Ei bine, pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba trebuie să vă spun cum am aflat eu despre această metodă. Pentru asta trebuie să mă întorc în timp, când băieţelul meu L., în vârstă de 5 ani a fost diagnosticat cu ADHD şi toate metodele mele de disciplină dădeau greş. Citisem toate cărţile despre cum să îţi creşti copiii. Problema e că autorii lor nu prea erau de acord unii cu ceilalţi. Chiar nu mai ştiam ce e corect să fac. Tot ce voiam era să învăţ cum să îmi cresc copilul fericit, inteligent şi puternic. Când L. nu se purta corect voiam să aflu metode prin care să îl fac să se oprească. O altă problemă e că majoritatea cărţilor promovează metode pentru copiii care îşi amintesc o pedeaspă mai mult de 24 de ore. Însă ce faci cu un copil care nu mai ştie ce a făcut acum 24 de minute? Într-o zi mă plângeam psihologului lui L. că L. nu mă ascultă şi că îmi e foarte greu să îl disciplinez. Psihologul se uită la mine şi la un moment dat mă întreabă: “Cat de des îl recompensaţi pe copil?”. Nu îmi venea să cred, eu îi povesteam de năzbâtiile pe care L. le face, îi spuneam că nu mă ascultă şi uneori efectiv mă ignoră şi doctorul mă întreabă cât de des îl recompensez. În mintea mea era o tornadă : “Recompense? Ce recompense? Acest copil este o teroare! A spart vaze, suveniruri, a scris pe toţi pereţii casei iar doctorul mă întreabă cât de des îl recompensez. Pentru ce?” Apoi doctorul continuă: “L-ai surprind făcând lucruri bune?”. Întrebarea doctorului a venit ca un pumnal în sufletul meu. Părea că lumea s-a oprit în loc. Toate zgomotele din stradă se opriseră. Simţeam doar cum sângele îmi clocotea în vene”. Mă gândeam: A fost copilul meu bun? L-am apreciat vreodată? I-am arătat cât de important este pentru mine şi cât îl iubesc? Apoi am realizat că m-am purtat exact ca părinţii mei şi fără să îmi dau seama am aplicat cu el aceleaşi metode pe care le-au aplicat şi părinţii mei cu mine.  Am realizat că rolul meu de mamă a fost să împart sarcini şi să critic fapte. M-a preocupat mai mult ca L. să asculte şi să se supună regulilor mele. Niciodată nu mi-am pus întrebarea dacă aşteptările mele sunt realizabile. Revenim acum în cabinetul doctorului. Înainte să plec îmi...

Read More

Pasari calatoare, bine v-ati reintors!

Posted by on May 31, 2016

Luna aprilie a fost o lună a cooperării şi a schimbului de experienţă. Astfel, Grupa Mini şi Grupa Mică au realizat un parteneriat educaţional prin care copiii cele două grupe au învăţat împreună şi unii de la alţii despre tema “Păsări călătoare”. Prin acest parteneriat s-a urmărit: Colaborarea copiilor “mici” de la Grupa Mini cu cei “mari” de la Grupa Mică. Schimbul de experienţă: Copiii de la Grupa Mică au trebuit să îi înveţe pe cei mici ce ştiu ei despre păsările călătoare dar şi cântecele în limba engleză: “Five little ducks” https://www.facebook.com/214001255446210/videos/540348289478170/ şi “Finger family” iar copiii de la Grupa Mini i-au învăţat pe cei de la Grupa Mică “Cântecul berzei” https://www.facebook.com/214001255446210/videos/540351006144565/. Lucrul în echipă: construirea de cuiburi din lego şi paie. Fair play-ul: jocurile de ştafetă. Copiii s-au amuzat jucând împreună:  Ştafeta lingura şi ou.  https://www.facebook.com/214001255446210/videos/vb.214001255446210/540988586080807/?type=2&theater Păsări la cuib. Zboară, zboară, cine zboară? Săritura cu sacul. https://www.facebook.com/214001255446210/videos/540953506084315/ Tot împreună, copiii de la ambele grupe au fărâmiţat pâine pentru a hrăni păsărele ( motricitate fină), au construit din paie şi lego cuiburi pentru păsări şi au scris cu pene (dezvoltarea creativităţii). Obiectivele de învăţare pentru Domeniul Ştiinţe au fost:    Să numere crescător şi descrescător folosind mulţimi în limita 1-5 respectiv 5-1;   Să recunoască poziţiile spaţiale: în, sus, jos, pe, sub;   Să recunoască semnele + şi =;   Să realizeze operaţii cu mulţimi- adunare (cu câte o unitate);   Să recunoască şi să identifice figuri geometrice în mediul înconjurător: pătrat, cerc, dreptunghi, triunghi (ex: uşa are forma de dreptunghi)   Onomatopee. Pentru Domeniul Limbă şi comunicare obiectivele au fost: Să reţină titlul şi prima stofă a poeziei “Somnoroase păsărele” de Mihai Eminescu; Să îşi îmbogăţească vocabularul cu cuvintele fulgi, pene, cuib, stol; Să găsească diferenţe şi asemănări între o pasăre de jucărie (fără viaţă) şi una reală (cu viaţă); Luna aceasta am primit vizita unor dinozauri jucăuşi care şi-au propus să îi inveţe pe copii despre prieteni în cadrul domeniului Om şi societate. Astfel dinozaurii din povestea “Când doi se ceartă al treilea câştigă” i-au învăţat pe copii că prietenii îşi împart jucăriile, ei se ajută, se salută şi fac lucruri bune chiar şi atunci când nimeni nu îi priveşte. Luna aprilie se termină cu gândul la iepuraşul de...

Read More

“De la natura in dar, vitamine la pahar!”

Posted by on May 20, 2016

Fructele şi legumele sunt alimente benefice sănătăţii noastre, nu încape nicio îndoială. Deşi oamenii de ştiinţă încă dezbat câte porţii ar trebui să mâncăm zilnic – cinci? şapte? – un lucru e totuşi clar: e bine să mâncăm legume şi fructe. În alimentaţia copiilor, aportul de legume şi fructe este absolut necesar, fiind principala sursă de carbohidraţi, dar şi de minerale şi vitamine. Pe lângă aceasta, fructele şi legumele reprezintă o sursă importantă de apă, care completează aportul de lichide zilnic, precum şi de fibre, absolut necesare pentru bună funcţionare a tubului digestiv. Nu toţi  copiii iubesc fructele şi legumele. În acest caz, un pahar de mousse sau suc 100% natural poate înlocui o porţie de fructe şi legume dintr-o zi. Care e pericolul la care-i expunem pe copii dacă nu le furnizăm destule fructe și legume în alimentație? Consumul insuficient de fructe şi legume pe perioade lungi de timp, precum şi monotonia în consumul acestora pot conduce la carenţe de vitamine şi minerale, care mai departe pot genera o gamă foarte largă de probleme de sănătate. Cel mai frecvent ne întâlnim cu imunitate scăzută, îmbolnăviri frecvente (mai ales probleme respiratorii), stare de oboseală permanentă, apatie etc. Aceste carenţe pot fi uşor prevenite printr-un aport corect de fructe şi legume; în cazul copiilor mofturoşi se poate recurge la utilizarea de sucuri naturale de fructe. De ce copiii preferă diferite gustări în loc de fructe şi legume? Cea mai mare problemă a fiecărui părinte este că cel mic nu vrea să mănânce legume, de multe ori nici fructe. Care este cauza acestui fapt? Copiii nu resping în mod automat legumele şi fructele. Este o chestiune de educare a gustului şi de aplicare a unor principii de alimentaţie sănătoasă în familie şi în mediul în care trăiesc copiii (grădiniţă, şcoală, alte comunităţi). Contează foarte mult exemplul personal pe care părinţii şi bunicii îl oferă copiilor – aceştia imită în mod natural ce fac adulţii, iar dacă aceştia au bunul obicei să mănânce în mod frecvent legume şi fructe, copiilor li se va părea absolut firesc să facă la fel. Scopul proiectului: Promovarea unui stil sănătos de viaţă, care constă într-o alimentaţie echilibrată, bogată în fructe şi legume, consumate în proporţii adecvate. Obiective: Inițierea unei rutine zilnice a consumului de fructe și legume în diferite forme de prezentare; Deprinderea unor comportamente corecte vis-à-vis de consumul de fructe şi legume; Conștientizarea importanței consumului zilnic de fructe şi legume, în diverse forme.    Activităţi:     Luni: socată – preparare Soc, lămâie, miere, apă, și-am făcut socata-ndată! Marţi: limonadă Portocale și lămâi, sănătatea corpului! Miercuri: suc de morcovi Morcovi, mere de zdrobim, sucul iese chiar divin! Joi: smoothie Smoothie-ul gros și gustos, este bun...

Read More

Salutare, primavara, Timp frumos, bine-ai venit!

Posted by on Mar 30, 2016

Luna Martie a sosit cu flori colorate şi parfumate, cu gâze care mai de care mai interesante şi cu ploi.  A fost o lună perfectă pentru activităţile educative din grădiniţă. Ica, buburuza întârziată din povestea cu acelaşi titlu şi-a propus să îi înveţe pe copii cum se schimbă vremea în anotimpul primăvara, ce se întâmplă cu livezile şi grădinile de flori o dată cu încălzirea vremii si ce fac insectele şi păsările călătoare. Tot Ica a stabilit şi obiectivele pentru activităţile din această lună. Astfel la Ştiinţe, Ica a stabilit pentru copii următoarele obiective: -să numere crescător şi descrescător de la 1 la 5; – să numere de la 1 la 5  recunoscând grupele de obiecte şi cifrele corespunzătoare; -să formeze  mulţimi şi raporturi cantitative între acestea cu folosirea expresiilor : mai mult cu unul, mai puţin cu unul, egale; -să denumească şi să recunoască formele geometrice: pătrat, dreptunghi, cerc, triunghi; -să planteze o floare  în ghiveci.  Pentru Domeniul Limba şi Comunicare s-a lucrat pe textul poeziilor “De pe-o bună dimineaţa” de Otilia Cazimir şi “Primăvara” de Vasile Alecsandri şi pe textul poveştilor “Ica, buburuza întârziată” , “Cum au mai scăpat albinele de ursul pofticios” şi “Poveste cu oameni de zăpadă, Zâna Primăverii, pomi înfloriţi, flori şi insecte”. Obiectivele stabilite au fost: – să recunoască schimbările care au loc în fiecare anotimp; – sa identifice diferite tipuri de flori de primăvara; – să memoreze textul poeziilor; – să repovestească pe baza imaginilor textul poveştilor respectând ordinea cronologică a întâmplărilor; -să identifice părţile componente ale unei flori. Pentru Dezvoltarea creativităţii, obiectivele setate de Ica au fost: – să realizeze un fluture folosind culori primare şi binare; – să picteze şi şă lipească o buburuză. Pentru Domeniul Om şi societate, Ica le-a amintit copiilor cum ne comportăm cu prietenii noştri iar Lăbuş din poezia “ Lăbuş şi muşuroiul de furnici” le-a vorbit copiilor despre sfaturi bune, sfaturi greşite, reguli de prietenie şi regula celor 5 minute. Vremea frumoasă ne-a permis să petrecem timp în parc şi să jucăm jocul preferat 1,2,3 fuga după ei! şi să ne întrecem cu bicicletele. Îndrăgite în această luna au fost şi cântecele în limba română despre primăvara “ Înfloresc grădinile” şi “Vine, vine primăvera” dar şi cântecelele în limba engleză: “What’s the weather like today?” , “Rain, rain go away”( l-am cântat în fiecare zi ploioasă cu speranţa că poate soarele va ieşi mai repede de după nori) si “Mr. Sun”. În luna martie am avut o zi specială. O zi în care am avut emoţii mari. O zi pentru care ne-am pregătit cu cântecele şi poezii. Aţi ghicit! Este vorba de 8 Martie. Am fost super fericiţi să cântăm mămicilor “E ziua ta mămico!” şi “Mummy it’s...

Read More
Continut protejat